Câștigi 20 euro atunci când ne recomanzi unui prieten ce a avut un zbor perturbat! Recompensa va fi plătită la momentul obținerii despăgubirii.

Bine ați venit la DespagubiriAvion!

Acești termeni și condiții („Termenii”) descriu regulile pentru utilizarea site-ului web DespagubiriAvion, situat la https://despagubiriavion.com.

Prin accesarea și utilizarea acestui site web, acceptați acești Termeni, Politica de Confidențialitate, Lista de prețuri și Politica Cookies. Nu continuați să utilizați DespagubiriAvion dacă nu doriți respectarea tuturor termenilor și condițiilor specificate pe această pagină.

Acești Termeni constituie contractul dintre client („Client” sau „dvs.”) și Societate cu privire la furnizarea serviciilor noastre. Prin acceptarea acestor Termeni, sunteți de acord cu natura executorie a acestui contract și cu toți Termenii și Politica de confidențialitate.

Nu vă luați niciun angajament față de Societate pentru niciunul dintre serviciile noastre înainte de a citi și înțelege acești Termeni.

Definiții

“Regulamentul” - Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91.

“Societate” sau “noi” sau "Societatea noastră" – DIANDRA RAMO S.R.L., avand CUI 38286601, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/16615/2017, cu sediul în București, Sector 4, Str. Huși nr. 6, bl. B32, sc. 1, parter, ap. 2.

“Comisionul” – reprezintă comisionul datorat SOCIETATII NOASTRE de catre Client ca urmare a efectuarii actiunilor de obtinere a Compensatiei de catre SOCIETATEA NOASTRA, in cuantumul si in modalitatea regasite in Lista de preturi.

“Compensația” sau “Despăgubirea” – reprezintă compensația/despăgubirea datorată de companiile aeriene, în conformitate cu Regulamentul.

“Contractul de prestări servicii” – reprezintă contractul de prestări servicii încheiat între Societate și Client, prin care Clientul, în calitate de beneficiar al serviciilor și persoană reprezentată mandatează Societatea și/sau partenerii/colaboratorii acesteia să acționeze, în calitate de furnizor de servicii și să îl reprezinte pe Client (și, dacă este cazul, pe cei cu care Clientul a călătorit, în situația în care Clientul acționează în numele acestora), în relația cu companiile aeriene, autoritățile publice și alte entități, în vederea obținerii pe cale amiabilă a Compensației datorate pasagerilor, în conformitate cu Regulamentul,

“Formularul” – reprezintă formularul completat de către Client, în nume propriu și/sau în numele persoanelor cu care Clientul a călătorit, inclusiv, dar fără a se limita la, copilul minor.

1. Serviciul oferit de Societate se adresează persoanelor care au avut zboruri anulate/întârziate, ori cărora li s-a refuzat îmbarcarea și care sunt eligibile pentru obtinerea Compensatiei, în conformitate cu Regulamentul, în vederea valorificării unui drept de creanță împotriva operatorului aerian, respectiv obținerea Compensației datorate în conformitate cu Regulamentul.

2. Odată cu semnarea Contractului de prestări servicii de către Client, respectiv acceptarea Termenilor, Clientul mandatează Societatea/partenerii săi să acționeze, în calitate de prestator de servicii și să îl reprezinte pe Client (și, dacă este cazul, pe cei cu care Clientul a călătorit, în situația în care Clientul acționează în numele acestora), în relația cu companiile aeriene ce au operat zborul pentru care Clientul a completat Formularul si in relatia cu orice alte entitati juridice/societati/autoritati publice cu scopul obtinerii Compensatiei.

3. Dupa completarea Formularului si semnarea Contractului de prestări servicii, SOCIETATEA va pregati si va inregistra o cerere de plata catre compania aeriana ce opereaza zborul perturbat si va verifica exigibilitatea zborului pentru incadrarea in dispozitiile Regulamentului pentru plata Compensatiei si va intreprinde orice alte actiuni necesare in acest scop. Pentru aceste servicii, in cazul in care operatorul aerian achita Compensatia fie catre SOCIETATEA, fie direct Clientului, Clientul se obliga sa achite Comisionul.

4. Clientul datoreaza Comision SOCIETATII doar in situatia in care cererea de plata este admisa si astfel operatorul aerian achita Compensatia fie direct Clientului, fie SOCIETATII, ce este obligata ulterior sa ramburseze Compensatia catre Client, mai putin suma datorata de Client cu titlu de Comision, conform Listei de preturi.

5. SOCIETATEA va depune toate diligentele in vederea obtinerii Compensatiei, dar nu poate garanta solutionarea cu succes al acestor demersuri sau in urma unor eventuale negocieri sau litigiu intre Client si operatorul aerian.

6. Prin completarea Formularului sau semnarea Contractului de prestări servicii, Clientul garantează că este autorizat și are capacitatea legală de a completa Formularul sau încheia Contractul de prestări servicii în nume propriu și, dacă este cazul, în numele persoanelor cu care a călătorit (de exemplu, copilul minor).

7. Prin completarea Formularului, Clientul certifica informatiile oferite si confirma ca datele introduse sunt corecte, că informațiile nu sunt oferite în mod fraudulos sau în alt scop decât în vederea obținerii Compensației.

8. În cazul în care Clientul furnizează date incorecte sau incomplete în mod fraudulos și SOCIETATEA suportă costuri suplimentare/prejudicii din această cauză, Clientul va fi obligat la plata daunelor cauzate SOCIETATII.

9. Clientul confirmă că nu a încheiat și nu va încheia niciun alt acord/contract cu terțe persoane (fizice sau juridice) în privința obținerii Compensației și că nu există nicio dispută legală în curs sau preconizată între Client și compania aeriană cu privire la zborul său.

10. Orice angajamente sau acorduri existente între Client și terțe persoane, dacă există, trebuie anulate înainte de semnarea Contractului de prestări servicii.

11. Clientul înțelege că, prin completarea Formularului și încheierea Contractului de prestări servicii, SOCIETATEA este mandatată să demareze imediat procesul de obținere a compensației, astfel încât există posibilitatea ca Clientul să nu mai poată încheia același și/sau orice alt acord similar cu alte persoane fizice/juridice sau să întreprindă alte acțiuni în relația cu operatorii aerieni în legătură cu colectarea pe cale amiabilă a Compensației pentru zborul perturbat. Odată depusă o cerere de către SOCIETATEA de obținere a Compensației în relația cu operatorii aerieni, majoritatea operatorilor aerieni nu permit deschiderea unui alt dosar ce vizează același pasager și același zbor.

12. În cazul în care operatorul aerian achită Compensația datorată Clientului fie în mod direct acestuia, fie SOCIETATII , Clientul este obligat la plata către SOCIETATEA NOASTRA a Comisionului agreat.

13. În cazul în care Clientul primește Despăgubirea în mod direct sau altă compensație de la compania aeriană respectivă după semnarea Contractului de prestari servicii, Clientul este obligat să informeze SOCIETATEA in cel mai scurt timp despre acest aspect si sa achite Comisionul datorat în termen de 30 zile de la data primirii Despagubirii sau a oricarei alte compensatii (voucher, etc). În cazul în care Clientul nu își îndeplinește obligația în timp util, SOCIETATEA poate demara orice acțiuni în justiție în vederea obținerii Comisionului, la care se vor adăuga dobânzi, penalități și onorarii avocațiale.

14. În cazul în care operatorul aerian achită Compensația în contul SOCIETATII , SOCIETATEA este obligata sa redirectioneze Compensatia catre Client, intr-un cont bancar indicat de acesta, cu retinerea Comisionului datorat de Client, conform Listei de Preturi, in termen de cel mult 20 zile de la data primirii datelor privind contul bancar de la Client.

15. Plata se va efectua în moneda în care SOCIETATEA a primit Compensația de la compania aeriană (EUR, LIRĂ). În cazul în care pasagerul nu are un cont bancar în moneda respectivă, SOCIETATEA va efectua plata către Client în RON, la cursul B.N.R. stabilit în ziua plății (sau în ziua precedentă, pentru plățile efectuate înainte de comunicarea de către B.N.R. a cursului de schimb).

16. SOCIETATEA va accepta doar Compensatii pentru zborul perturbat si nu vouchere de calatorie sau alte servicii/compensatii similiare care pot fi oferite de catre companiile aeriene.

17. In situatia in care ulterior inregistrarii cererii de plata a Compensatiei compania aeriana nu achita Compensatia datorata intr-un termen rezonabil, iar in urma verificarilor realizate de catre SOCIETATEA se constata ca zborul este eligibil pentru plata Compensatiei si sunt sanse mari de izbanda, SOCIETATEA, prin colaboratorii sai avocati, poate initia o actiune juridica in instanta pentru a obtine Compensatia, dar nu inainte de a conveni aceasta cu Clientul.

18. In situatia in care ulterior inregistrarii cererii de plata a Compensatiei, cererea este respinsa motivat sau nemotivat, iar in urma verificarilor realizate de catre SOCIETATEA se constata ca zborul este eligibil pentru plata Compensatiei si sunt sanse mari de izbanda, astfel incat operatorul aerian a respins cererea de plata in mod nejustificat, SOCIETATEA, prin colaboratorii sai avocati, poate initia o actiune juridica in instanta pentru a obtine Compensatia, dar nu inainte de a conveni aceasta cu Clientul si a incheia un acord separat in acest sens.

19. In oricare dintre situatiile prezentate mai sus (lipsa raspuns intr-un termen rezonabil sau cerere de plata respinsa), SOCIETATEA va propune Clientului doua variante de actionare in instanta: a) incheierea unui contract de cesiune a dreptului de creanta detinut de Client, in schimbul unei sume de bani platite de SOCIETATEA, urmata de actionarea in instanta a operatorului aerian, b) punerea in legatura cu un avocat specializat in obtinerea Compensatiei de la companiile aeriene;

20. In cazul in care Clientul opteaza pentru varianta a) de mai sus, Clientul va vinde drepturile sale de creanta impotriva companiei aeriene catre SOCIETATE. Intr-un asemenea caz, Clientul nu va suporta niciun cost generat de inregistrarea actiunii juridice si nu va suporta vreun efect juridic produs de inregistrarea unei astfel de actiuni juridice (de ex. plata taxei de timbru, a onorariului avocatului, a cheltuielilor de judecata datorate companiei aeriene in caz de respingere a actiunii, etc.).

21. În cazul în care Clientul a furnizat informații incorecte sau incomplete privind contul utilizat pentru primirea Compensației, iar fondurile sunt returnate SOCIETATII NOASTRE, si după mai multe incercari și eforturi rezonabile din partea SOCIETATII de a contacta Clientul, acesta din urma nu oferă informațiile necesare pentru plata Compensației, SOCIETATEA are dreptul să păstreze partea din Compensație care altfel ar fi trebuit plătită Clientului.

22. In cazul în care rezervarea a fost făcută pentru mai multe persoane sau daca Clientul completeaza date pentru mai multe persoane (copilul minor sau alte persoane din grup ce l-au mandatat pe Client sa ii reprezinte in relatia cu SOCIETATEA), SOCIETATEA va transfera întreaga sumă în contul indicat de Client, dacă acesta permite acest lucru. Clientul care a primit banii și pentru celelalte persoane este obligat să plătească acestora din urmă, SOCIETATEA nefiind responsabilă pentru neplata acestor sume către restul persoanelor.

23. SOCIETATEA nu raspunde pentru orice efect rezultat din faptul că Clientul a furnizat date incorecte sau neactuale.

24. Contractul de prestari servicii inceteaza in urmatoarele situatii:

a) Compensatia a fost achitata de catre operatorul aerian, iar atat Clientul, cat si SOCIETATEA au primit fiecare partea de Compensatie datorata;

b) Atunci cand in urma verificarilor realizate de SOCIETATEA si/sau in urma raspunsurilor primite de la operatorii aerieni sau alte entitati, SOCIETATEA ajunge la concluzia ca zborul nu este eligibil pentru plata sau exista sanse reduse ca cererea de plata a Compensatiei sa fie admisa. In acest sens, SOCIETATEA transmite o notificare Clientului prin oricare dintre mijloacele de comunicare indicate de Client;

c) Clientul poate denunța acest Contract de prestări servicii, printr-o notificare scrisă către SOCIETATEA, la adresa de e-mail: contact@despagubiriavion.com cu efect de la data primirii notificării de catre SOCIETATEA. Cu toate acestea, in situatia in care Clientul primeste Compensatia in mod direct sau prin SOCIETATE, dupa semnarea Contractului de prestari servicii, iar pana la data denuntarii Contractului de prestari servicii de catre Client, SOCIETATEA intreprinsese orice actiuni in vederea obtinerii Compensatiei pentru Client, Clientul datoreaza Comisionul.